Țeava de oțel galvanizat la cald este în proces de fabricație folosind țevi de oțel de rugina îndepărtată scufundate în lichid de zinc la temperaturi de 500 de grade și confecționând un strat de zinc atașat la suprafața de oțel, astfel încât să se realizeze scopul anticoroziv.
Țeava de oțel galvanizată este o țeavă de oțel care a fost acoperită cu zinc. Această acoperire protejează oțelul împotriva coroziunii. Este cel mai frecvent utilizat pentru construcții în aer liber, cum ar fi garduri și balustrade, sau pentru unele instalații sanitare interioare. Este uneori numită și țeavă de fier galvanizat.
Procesul de galvanizare a fost discutat pentru prima dată de oamenii de știință în anii 1770, cu aproape 60 de ani înainte de a fi introdus în sfârșit în anii 1830. Inginerul francez Stanislaus Tranquille Modeste Sorel a obținut primul brevet pentru acest proces în 1937 și a început să îl producă curând după aceea. Până în anii 1850, Europa producea oțel galvanizat din fabrici de producție situate în jurul continentului. Statele Unite au urmat la scurt timp după aceea, deschizând prima fabrică în anii 1870.
La mijlocul până la sfârșitul anilor 1900, cuprul a înlocuit oțelul galvanizat ca material de alegere în fitingurile pentru țevi.
La mijlocul până la sfârșitul anilor 1900, cuprul a înlocuit oțelul galvanizat ca material de alegere în fitingurile pentru țevi.
Pentru a crea țevi din oțel galvanizat, materialele din oțel sunt plasate într-o baie de zinc topit. Acest proces se mai numește și galvanizare la cald. Cele două metale sunt legate chimic unul de celălalt în acest proces și, prin urmare, nu se vor separa niciodată, rezultând o versiune mai rezistentă și mai durabilă a oțelului.
Acest tip de țeavă nu este potrivit pentru conductele de gaz, dar a fost folosit foarte frecvent pentru instalațiile sanitare complete, până la sfârșitul anilor 1900, când cuprul l-a înlocuit ca material de țeavă de alegere. S-a descoperit la acel moment că acumularea de calcar a avut loc mai rapid în țevile de oțel galvanizat decât în cupru sau plastic. Este încă folosit uneori în interior pentru instalații sanitare, în special pentru înlocuirea unor suprafețe mici de țeavă, în care fluxul nu va fi foarte mult întrerupt de secțiuni de calcar.
